APEL. Președintele Ungariei cere României și Ucrainei să nu mai polueze râurile

APEL. Președintele Ungariei cere României și Ucrainei să nu mai polueze râurile
APEL. Președintele Ungariei cere României și Ucrainei să nu mai polueze râurile. Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Shutterstock
Publicat: 07/07/2020, 15:56
Actualizat: 07/07/2020, 19:02

Președintele Ungariei, Janos Ader, a făcut apel marți la statele vecine, România și Ucraina, să facă toate eforturile posibile pentru a împiedica poluarea celor mai importante două râuri care traversează teritoriul țării sale.

Janos Ader a declarat că a simțit nevoia să facă acest apel în contextul în care, în ultima perioadă, ca urmare a inundațiilor din regiune, pe cele două râuri, Tisa și Someș, au ajuns în Ungaria „covoare murdare” formate din sticle de plastic și alte deșeuri provenite din cele două țări, informează site-ul agenției de presă Reuters.

Astfel, în cadrul unor scrisori adresate omologilor săi din România și din Ucraina, Klaus Iohannis, respectiv Volodimir Zelensky, publicate pe site-ul oficial al Administrației Prezidențiale de la Budapesta, Ader a declarat că autoritățile ungare nu au posibilitatea, oricât și-ar dori, de a curăța albiile Tisei și Someșului, din cauza cantităților mari de deșeuri.

Ader: Nu avem posibilitatea de a îndepărta toate deșeurile aduse de apele acestor râuri

Președintele Ungariei susține că, deși fac eforturi, autoritățile din țara sa nu fac față cantităților tot mai mari de deșeuri aduse de apele celor două râuri.

„Este dezamăgitor că poluarea râului Tisa cu deșeuri nu a fost redusă. Această situație reprezintă o amenințare constantă la adresa ecosistemului și așa fragil al râului. Utilajele noastre nu mai sunt capabile să gestioneze munții de gunoaie care vin în cantități uriașe”, se arată în mesajul adresat lui Zelensky.

Totodată, Ader i-a solicitat președintelui ucrainean să ia măsuri pentru rezolvarea urgentă a situației de pe Tisa.

Ader, al cărui rol în politica de la Budapesta este în mare parte unul ceremonial, a adăugat în scrisorile adresate celor doi șefi de stat că, începând cu jumătatea lunii trecute, autoritățile din țara sa au îndepărtat 938 de metri cubi de deșeuri din râul Tisa și 846 de metri cubi de deșeuri din Someș.

Tisa, unul dintre cele mai importante râuri din regiune, izvorăște din Ucraina, traversează Ungaria și se varsă în Dunăre în Serbia.

Râul Someș izvorăște în România și, după ce traversează o parte a teritoriului Ungariei, se varsă în Tisa.

Poluarea celor două râuri a fost reclamată în ultimii ani în repetate rânduri de către autoritățile din Ungaria.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un...
Cum au fost păcăliți pensionarii. Abia acum s-a aflat
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
O adevărată „mină de aur”: 800 de tipuri de grâu ar putea salva lumea